Vernacolo

E ccussì comu m’agghiu sciuta mi n’agghiu vinuta.
A uardà la vita tutta ‘mbivuta di cosi ‘rranciati.
Tutta ccunzata ti puttanati,
di storie e fatti scuntati,
ca ccusì fiacca m’annu lassata.

A batà a chrishtiani e a cce m’annu cuntatu;
A shtu munnu, e a comu è canciatu.

No mi rricordu di precisu c’agghiu fattu,
o c’agghiu cumbinatu.
Di sicuru non m’é piaciuta osci
la sciurnata passata ccussì,
pesciu di comu m’era paruta.

Nu giru alla chiazza cu penzu nu picca..
Ca lu picca è non è mai picca.
“Picca e corta”, mi uardanu, comu pashta minuta.
Piccata la vagnona! ca comu se n’è sciuta, se n’è puru vinuta.

E intantu quidd’atri tagghiati, tagghiati!
Sì, tagghiati sobbra all’atri!
E pinzati solu cu vi ‘nchiti la panza.
Criticati ci penza ‘na cosa, ca puru la ‘cchiu criosa,
alli pensieri vuestri è la cchiu difittosa, percé diversa!

Li vuestri, certu no, ‘cchiu giusti, ‘cchiu ‘mportanti, comu fondamienti,
E vaffanculo allora a shti prepotenti;
di shtu munnu, li cummannanti!
Ca ti shta uardanu cuntienti
e di cretu s’la shta ritunu tra li dienti.

O pesciu ‘ncora, ti iashtemanu, ‘shti fitenti serpienti!
Cu nna rabbia e nu rancore
cu sapi ccé acitu ‘ntra lu core.
Ca poi, ‘nc’essi ti fori cu fiacchi paroli,
e t’li paroli alli spaddi poi alli fatti!

E vannu dicennu puru ca tennu rascioni, shti christiani!
Ca tra mienzi pinzieri sputano ‘n facci vileni
‘nfacci alli vagnuni senza ca quishti tennu ‘ncora sieri -a protezione.

E ccé sannu filu cce t’eti la compassione? Ccé t’eti la comprensione?
Bravi solu cu menanu li mani annanti e po’ cu li sconnunu,
quanu escunu da ogni tipu di situazione.
“Ci t’la va ddai unu, cu nnu picca di intiendimienti,
cu nu picca di giudizio alla capu!”
diceva lu nunnu quannu tava lezione.

“Ca la capu tocca cu raggiona,
ci no, non ci raggiona propria a certi mumenti!”
E sini, e menu mali ca no era a esseri pulemica,
Eppuru é partuta subbutu subbutu la pretaca e no è mancu dumenaca!
Sciamu meh.

Qua la cosa si faci seria: nci voli solu nu picca di sali e di sientimenti!
O la questione s’avà pigghia cu li uanti,
O qua s’ava’ ‘zzicca tutti cosi e na m’ha fottiri di tutti quanti,
Ca qua, no ssai, non ci ni shtannu santi!
E allora “Arma e camina!” dici la mamma
“..e cu li fessi tu fuci sempre ‘cchiu nnanti!”

Mu siamu! Mamma la capu!
Ca po’ si torna sempri allu stessu puntu, e a capu.
Mu tegnu nu dulori alla capu ca l’era dittu iu:

‘Nnaggia a me e ca shtasera agghiu ‘ssuta!
Era shato megghiu ci m’era rimashta curcata.
E ccussì comu m’agghiu sciuta, mi n’agghiu puru vinuta.

Santu Vitu notte e ggiornu,
Santu Vitu mia – pari solu tuttu
Ghetto ‘ntornu.

(San Vito dei Normanni, BR. Dicembre 2002)

Powered by Abwebdisegner