Tagghiati tagghiati!

Tagghiati, tagghiati!
Tagghiati sobbra all’atri
e pinzati solu cu vi ‘nchiti la panza.

Criticati ci penza ‘na cosa, ca puru la ‘cchiu criosa,
alli pensieri vuestri è la cchiu ‘ncresciusa.
Li vuestri certu ca no, ‘cchiu giusti e ‘cchiu ‘mportanti.
E allora vaffanculo a shti prepotenti;
di shtu munnu, li cummannanti!
Ca ti uardanu cuntenti
e di cretu s’la ritunu tra li dienti.
O pesciu ‘ncora, ti iashtemanu, shti fitenti serpienti!
Cu nna rabbia e nu rancore
cu sapi ccé acitu ‘ntra lu core.
Ca poi ‘nc’essi ti fori cu ‘ffiacchi paroli, alli spaddi.
E t’li paroli alli fatti!
E vannu dicennu ca tennu puru rascioni!

Tra li pinzieri sputano ‘n facci vilenu
senza cu tegnu sieri a protezione.
E mica sannu cce t’eti la compassione,
bravi solu cu menanu li mani annanti
‘ntra ogni tipu di situazione.

“Ci t’la va ddai unu, cu nnu picca di sientimenti,
cu nu picca di giudizio alla capu!”
diceva lu nunnu quannu tava lezione
.

“Ca la capu tocca cu raggiona,
ci no non ci raggiona propria, a certi mumenti!”
Si pretica allora meh: o la questione s’avà pigghia cu li uanti
o qua si ‘zzicca tuttu e t’n’ha fottiri di tutti quanti,
ca non ci shtannu santi!
E allora “Arma e camina!” dici la mamma
“e cu li fessi fuci sempre ‘cchiu nnanti!”

 

(San Vito dei Normanni, BR, marzo 2003)

Powered by Abwebdisegner